Si-am plecat la Vama Veche..

.. si m-am si intors.

Vama.. cate amintiri..
Imi amintesc ca intr-un an ne cazasem in 2 Mai, localitatea vecina, pentru ca .., nici nu mai stiu de ce, dar pare-mi-se ca din cauza ca unii vroiau sa aiba liniste. Asa sa fi fost? Sau sa fi fost preturile mai mici la cazare in 2 Mai? Cine mai stie, si de ce ar mai conta?
Ce-mi amintesc e ca, la 4 dimineata muream de somn si dormeam pe banci prin Vama, pentru ca nu aveam transport catre 2 Mai. Transportul era doar ziua, si trebuia sa asteptam dimineata sa plecam spre casa.
Tot in Vama am baut si primul meu energizant, si dupa 5 minute de palpitatii, m-a luat un sooomnn, de aproape ca am adormit instant. A fost si ultimul.

Ei, dar gata cu amintirile de demult. Ar mai fi si altele, dar alta era ideea acestei povesti.

Si anume ... Vama nu mai e Vama de altadata. Nu mai e asa cum o stiam eu, sau cum mi-a ramas mie in amintirile mele. E drept ca au trecut cativa ani de cand n-am mai calcat nisipul cald de pe la stuf, dar cu toate astea, mi s-a parut ciudat sa vad ca drumul mare batatorit de atatia pletosi, este acum asfaltat si nu se mai ridica praful ca odinioara.
Stuful nu mai e stuful de altadata. Lumea e mai pestrita, pletele sunt mai putine, mai scurte, muzica e mai colorata, mai lenta, mai noua. Doar "becul" e tot acolo, si mesele de lemn care pare ca au ramas aceleasi.

Corturile s-au retras pe o zona mai restransa. Nu mai invadeaza plaja ca inainte, iar nudisti mai gasesti doar in zona corturilor. In rest e o plaja ca oricare alta. Ba mai mult, mai toti vamaiotii au facut copii si si-au tuns pletele (poate ca nu in ordinea asta neaparat), insa ii recunosti dupa mers si dupa port.

Si cu toate astea, ceva tot m-a facut sa ma simt ca in Vama de altadata. "La rulote" e un loc minunat, unde inca traiesti ca demult, cu toti la un loc, fara griji, fara pretentii, fara cei 4 pereti de beton, fara mofturi... liber... ca in Vama...
Multumesc celor care m-au "tarat" in locul acela :)

Clatitaria este si ea tot acolo, cu aceleasi feluri de clatite, aceleasi bunatati fara de care nu pot sa inchei o zi de vama.

Si da, rasaritul la stuf, e la fel de minunat cum era odata. O data cu Bolero-ul lui Ravel incepe si soarele sa urce tip-til tip-til, pana sus, la fel cum a facut dintotdeauna.

My MINI Days reloaded

In sfarsit a venit si momentul mult asteptatului eveniment MyMini Days. Pentru cei care nu stiu despre ce e vorba, adica nu i-am innebunit suficient cu subiectul, MyMini Days este intalnirea anuala a entuziastilor MINI.
Dupa participarea de anul trecut cand am cunoscut grupul si mi-a placut la nebunie, anul acesta abia asteptam evenimentul sa ne revedem si sa ne plimbam cu bestiutele. Daca anul trecut am batut Transfagarasanul, anul acesta a venit randul Transalpinei sa fie invadata de ochioasele astea mici si nebune.
Si s-o luam cu inceputul..
A inceput totul intr-o dimineata frumoasa de vineri, cand, am plecat intins spre Pitesti la dealer-ul MINI, adica MOTOR AG. Da, stiu, Ranca si Transalpina sunt in alta directie, doar ca la Pitesti am stabilit plecarea oficiala. Inainte de asta insa, aveam si alte treburi, pentru ca am pregatit cateva cadre din care, impreuna cu filmarile ulterioare, va rezulta un clip cu miniutzii :) Dar cam atat despre asta, ca sa ramana la stadiul de surpriza.
Dupa ce am filmat cadrele necesare, ne-am luat la revedere de la Motor AG si am plecat incolonati spre Ranca. Incolonati in una sau mai multe coloane, pana la Horezu unde ne-am strans cu totii si am invadat benzinaria OMV sa dam de mancare calutilor nervosi.

Am umplut cu jar rezervoarele, ca doar ne astepta o plimbare pe munte, si am plecat mai departe.
Curand, dupa dealuri si serpentine, s-a aratat si Ranca. Cabana Haiducilor ne-a gazduit pe toti cu mic cu mare, cu Mini de orice fel si culoare. Ce-i drept s-a cam impestritat parcarea inghesuita, unde ne cam calcam pe anvelope, dar usor usor am facut loc pentru toate bestiutele.

Revederea n-a fost cu lacrimi, dar cu siguranta toti ne-am bucurat sa ne vedem, dar si sa cunoastem oameni noi care erau pentru prima data la intalnire.
Dupa ce ne-am luat camerele in primire, ne-am adunat la masa unde ne-am tinut de povesti pana tarziu. Si totusi nu le-am lungit prea mult, caci a doua zi ne astepta o zi lunga.

N-am apucat sa ne odihnim prea mult, ca a si iesit soarele sa ne ureze buna dimineata. Nu l-am bagat in seama ceva vreme, nici pe el si nici portavocea care urla trezirea in toata cladirea, insa pe la pranz deja ne adunasem cu totii pregatiti sa o pornim la drum, adica la plimbare, echipati cu tricourile noastre special realizate pentru acest eveniment.
Si am plecat.... incolonati normal, sa dam de lucru calutilor de sub capota.

Si chiar nechezau de drag la fiecare curba si la fiecare panta. I-am auzit eu!
Normal ca ne-am mai si oprit, sa admiram privelistea si sa ne bucuram de aerul curat din varf de munte, si de ce nu, sa admiram ochioasele care stateau frumos aliniate ca la scoala, una in spatele celeilalte.

Si am mers asa pana la lacul Oasa, unde am facut un mic popas iar masinutele s-au racorit nitel. Racorit la propriu, ca am plecat de acolo cu ploaia in urma noastra.

Am manat inapoi spre cabana unde deja ne asteptau DJ-ii pregatiti sa ne faca sa ne "simtem bine". Si dupa masa "de pranz" adica asa cam pe la orele 7-8 seara, a venit si randul chefului, ca doar trebuia sa ajungem si la partea asta, nu?
Si ce sa zic? Distractie cat cuprinde, nebunii care mai de care, povesti de care nu se povesteste, dar una peste alta, ne-am simtit minunat. Poate ca unii mai mult ca altii, dar n-am plecat de-acolo pana nu s-a ivit soarele :)
Am mai dormit cateva ore, sa nu platim degeaba cazare pe 2 nopti, si-apoi ne-am adunat la micul dejun de ora 12. Normal ca nu puteam sa plecam fara poza de grup de la final, asa ca ne-am adunat cu totii la un ultim cadru de la revedere, unde am primit si cateva mici atentii din partea MINI Motor AG.

Si ca sa nu se vada lacrimile siroaie curgand pe fetele noastre la despartire, s-a pus potopul chiar cand am terminat cu toate si ne urcam in masini. Asa ca ramas bun ne-am luat din mers, si fiecare am plecat spre casele noastre cu multe amintiri frumoase, si convinsi ca ne vom revedea la anu'.

Multumesc pentru poze celor doi fotografi ai evenimentului, adica fotografi cu tidula, nu ca noi restul care ne-am dat cu parerea, Antonio Grosos si Mircea Banu. Cred ca se observa destul de usor care sunt pozele facute de ei, si urmeaza sa mai vina si altele :)

Later edit:

Si alte cateva poze adunate