duminică, 10 iunie 2012

Concert Linkin Park

Intr-o frumoasa zi de vara dar care se anunta cam ploioasa, asa ca de 6.06, Linkin Park au anuntat un concert in Budapest, pardon Bucharest.

Asa ca in ziua cu pricina, ne-am suit 5 oameni in masina si am dat talpa pana la Romexpo, unde aveau sa ne cante baietii.
Am ajuns cam pe cand se saturase lumea de ascultat Zdob si Zdub si cum avem bilete unii la Gazon zona A iar altii la Gazon zona B, ne-am impartit in 2 cete si am pornit spre intrare.

Dupa perchezitia corporala, si colectarea de umbrele, ale altora caci noi citisem stitile si aflasem ca nu avem voie cu ele inauntru chiar daca ne ploua cu galeata, am intrat topaind pe gazon la zona B.

Dupa ce am reusit sa ii gasim si pe ceilalti cu care trebuia sa ne intalnim, a terminat si Zdob si Zdub de cantat si am plecat impreuna cu un amic sa ne luam jetoane pentru ceva de baut, sa nu stam pe uscat cat ne concerta Linkin Park.

Cum sunt eu mai aiurita si nu ma uit in stanga si-n dreapta, am vazut niste case de jetoane si m-am dus glont la ele, neluand in seama ca am trecut pe langa un baiat din ala in uniforma albastra care deschisese un gard si lasa pe cativa sa treaca .. la jetoane am banuit eu, dar cred ca alta era ideea, din moment ce am ajuns sa cumpar jetoane de la zona A, cu toate ca erau jetoane si la zona B.
Ce pot sa zic, m-am dezmeticit destul de repede incat sa-mi dau seama ca n-ar fi trebuit sa ajungem acolo, dar din moment ce tot ajunsesem, ce rost avea sa ne intorcem? Asa ca am ramas prin zona, ca si cand ar fi fost perfect normal sa fim acolo.

In scurt timp au venit pe scena si mult asteptatii Linkin Park. Si au inceput in forta cu cateva melodii de pe albumul lor de debut. Asta m-a bucurat foarte tare, pentru ca ma asteptam sa cante numai piese noi, de pe albumul Living Things pe care urmeaza sa il lanseze luna aceasta.
Ceilalti pe care ii lasasem in zona B, n-au reusit sa ajunga si ei la jetoanele de la zona A, asa ca amicul care venise cu mine s-a intors la ei, iar eu am preferat sa raman sa vad concertul cat mai de aproape. Dand din coate, ca doar sunt olteanca cu coate ascutite, usor usor, m-am strecurat pana la gard, unde lumea era in extaz. Sareau intr-una la fiecare melodie, cantau toate versurile, ce sa mai, traiau muzica pe deplin.
Vedeam scena destul de bine din locul in care ma aflam, in fata mea nu erau decat cei cativa din zona Golden Ring. Chiar si jandarmul care se pusese in fata mea la un moment dat s-a dat la o parte cand i-am explicat prin semne ca nu mai vad nimic de el.

Linkin Park s-au dat in spectacol pret de vreo 2 ore,  ca doar asta era scopul cu care venisera, dupa care si-au luat la revedere, au aruncat in public tot felul de maruntisuri drept suveniruri, dupa care au si plecat. De tot. Fara nici un bis. Fapt ce e fost cam dezamagitor pentru cei 15000 de oameni care venisera sa-i vada, dar.. asta e, poate data viitoare.

In concluzie, concertul a meritat toti banii. Mai ales ca am platit cat pentru zona B, dar am stat la zona A.



Mai multe poze si mai bine realizate, probabil cu camere foto profesionale, nu cu un amarat de telefon ca in cazul meu, se pot gasi aici

Multumim Linkin Park pentru show si va mai asteptam!

luni, 4 iunie 2012

Al treilea an de curatenie

Uite ca s-a facut si curatenia de primavara!
Anul asta Let's Do It Romania s-a organizat in primavara, nu toamna asa cum a fost pana acum.
Desi credeam ca nu o sa pot participa, pentru ca trebuia sa particip la alte evenimente in ziua respectiva, planurile au fost schimbate si asa ca pe ultima suta de metri, am gasit o echipa dornica sa se implice si m-am lipit si eu :)

Am fost repartizati in zona Izvorul Rece, cam pe unde se termina centura Craiovei spre Isalnita si am avut ditamai "tarlaua" de curatit, asa ca am plecat de cu dimineata.
Ajunsi acolo, ne-am pus noi manusile, ne-am luat sacii si ne-am apucat de treaba.
Si nu numai noi, ca nu am fi facut fata. Am fost cam 3 echipe la fata locului.

Pret de cateva ore am adunat gunoaiele aruncate cu nerusinare direct pe camp, probabil mare parte din ele, de catre familia Rizea, asa cum ne-a informat un baietas ce a trecut in goana pe bicicleta. Gaseai cam orice pe acolo, de la haine si resturi de mancare, la moloz sau componente de motor, si cam orice mi-ar fi trecut prin minte.





Cand deja ne batuse soarele in cap destul, si cat aruncai cu privirea campul era mai curat, am incarcat sacii in camionul ce venise sa adune sacii gata pregatiti, sortati pe "reciclabile" si "nereciclabile"

Sunt convinsa ca si la anu' vor fi din nou gunoaie de adunat, poate si acolo, poate si in alte parti. De 3 ani de cand se organizeaza LDIR, mereu e de munca in ziua curateniei. Insa vad cum tot mai multa lume participa, si insist sa cred ca usor usor curatenia se va dovedi o necesitate pentru cat mai multi compatrioti.
Fie ca ceilalti pricep sau nu acest gest, fie ca invata sau nu ca e frumos sa fie curat in jur,  eu, din caposenie sau din prostie, o sa tot particip la astfel de actiuni. Macar stiu ca fac tot ce tine de mine. La final macar ma simt bine ca nu am stat cu mainile in san.

Astea fiind spuse, LDIR ne vedem si la anul :)