Pe rollllleeeeee ...

De ceva vreme tot cochetam cu ideea sa incerc rolele. Mereu imi placea cand vedeam diverse persoane cum se misca pe role prin parc, cum fac diverse scheme si cat de natural e pentru unii.
Asa ca, am zis sa incerc si eu. Mai intai de proba, sa vad daca imi place feelingul, si daca e ok, sa trec apoi si la etapa a doua, adica sa-mi cumpar echipamentul necesar si sa incep activ "datul cu rolele".
Stiu ca poate mi-ar fi fost mai usor sa incep cand eram copil, dar pentru ca n-a fost sa fie, mai bine mai tarziu decat niciodata.
Asa ca am luat cu imprumut o pereche, ca sa-mi testez "indemanarea" si le-am pus in picioare. Stand jos totul parea ok, dar dupa ce mi-am facut curaj si m-am si ridicat pe 2 .. role, am si inceput sa alunec. Spre norocul meu nu mi-am impleticit picioarele, iar primii pasi, tinuta de mana, mi-au dat curaj pentru ca stateam pe ele si alunecam. Si usor usor, am inceput sa si "pasesc", stangul dupa dreptul si dreptul dupa stangul, si pentru ca invatasem tot, sau doar din inconstienta, mi-am si dat drumul singurica pe pista.
Pentru prima seara, cateva ture mai incetunel, mai cu grija, a fost super fun, asa ca a doua zi am trecut la pasul doi, si mi-am luat role.
De data asta, rolele mele cele noi alunecau mai repede, si neinvatata cu viteza, imi cam fugeau picioarele in stanga si-n dreapta. Norocul meu ca exista frana, dar si asta pana la un punct, pentru ca peste o anumita viteza e doar de forma. Si mi-am luat si prima cazatura serioasa, asa ca azi merit o pauza, de refacere, iar maine.. este o noua zi de dat pe rolllleeeee!!!

Adele - Rolling in the deep

O voce superba, si o melodie asemenea. Enjoy!

Karting pentru toti

Dupa experienta anterioara de la karting, printre colegii mei s-au gasit multi doritori sa experimenteze, asa ca firma ne-a facut o bucurie si ne-a adunat pe toti cei care am vrut si am putut, la o "sedinta" de karting. Si pe la orele 8 seara putin trecute, s-a dat si startul.

Cate 5 persoane o data, ca doar 5 karturi sunt disponibile, ne-am dat in ture de 10 minute. Ne-am "batut" in curbe, ne-am depasit pe alocuri, ba chiar am testat si rezistenta cauciucurilor de pe margine, cele care delimitau traseul. Cum ne-am obisnuit cat de cat cu karturile, cu totii am luat curbele cat mai in viteza si am experimentat depasirile pe interiorul curbei, iar la final de tura eram felicitati pentru maiestrie sau certati de personalul cu karturile pentru ciocnirile violente. 

Pe langa asta, scaunul rigid nu a fost prea prietenos cu noi, asa ca la viraje ne-am cam lovit cu spatele de spatarul dur, rezultand pe alocuri vanatai. Eu personal, la ultima tura am cerut o perna sa o pun la spate, si asa am aflat ca era disponibil un scaunel special din burete, pe forma scaunului, care a fost intr-adevar de mare ajutor.

Ce-am mai aflat de data asta, este ca intr-adevar conteaza sa ai si casca potrivita. Intr-unul din tururi am folosit o casca mai mare decat mi-ar fi trebuit, si imi tot cadea pe ochi, motiv pentru care trebuia sa o tot ridic. Pe langa casca insa, am primit si niste cagule rosii, care se presupune ca sunt spalate dupa fiecare utilizare, peste care se punea casca "frumos" mirositoare.

Volanul mi s-a parut un pic mai putin rigid, insa mainile inca ma dor chiar la 2 zile dupa eveniment, sau poate a fost numai impresia si de fapt a contat ca acum am stiut cum sa trag de el cu ambele maini ca sa pot lua virajele mai bine.
Am avut parte si de nocturna, si .. functioneaza. Traseul mi s-a parut suficient de luminat, incat sa vezi gesticularile celui din fata ta cand ii cioncesti kartul.
Azorel The Pilot, ca asa l-am botezat pe catelul de acolo, avea placerea diabolica de a alerga pe pista exact cand veneau karturile, insa a ratat orice impact frontal doar datorita maiestriei pilotilor :)

La plecare, dupa ce am tras de volanul kartului cu toata forta, volanul masinii mi se parea ca merge singur, iar pedala de acceleratie, parca cerea intr-una sa fie calcata :)

La Dunare la Cetate

Emblema portului Cetate

In perioada 18 - 27 august, in Portul Cultural Cetate, se desfasoara ce-a de-a doua editie a Festivalului Degustatorilor de Film si Arta Culinara (FDFAC), unde ruleaza filme din 10 tari si se mananca mancaruri cu specificul a 10 tari. Programul complet al filmelor difuzate si al bucatariilor ce vor fi degustate, il gasiti aici.

Am ajuns si eu pe acolo, insa cum n-am avut decat o dupa-amiaza la dispozitie, nu am apucat decat sa aflu cum arata o musaca bulgareasca, si ce pot sa zic este ca seamana destul de tare cu musacaua romaneasca dar mai are in plus vinete si o crusta de ou.

Dunarea, e tot la fel de mare, cum o stiam de cand eram copil, iar pe plaja mica din port, lume multa prajindu-se la soare, balacindu-se in apa, sau jucand un volei, si evident gunoaie pe ici pe colo.
 
Daca ajungeti pe acolo, va recomand sa nu pierdeti momentul cel mai spectaculos al zilei, un apus de soare pe Dunare. Este ceva deosebit, si merita asteptat. Nu dureaza decat 10 minute, undeva dupa ora 8, dar, sunt 10 minute impresionante.

Apus pe Dunare

De ajuns, se poate ajunge din Craiova pe mai multe trasee, cel mai scurt fiind pe Bucovat - Leamna, dar si cel mai prost, plin de petece denivelate, asa ca pentru cei doritori sa mearga pana acolo, recomand traseul pe Podari - Maglavit, care desi nu e ca in palma, este mult mai circulabil si cu numai 10 km mai lung.
Pentru a ajunge in port, "la statuie", in centrul localitatii Cetate, se face un drum la stanga, si dupa 3 km ajungeti pe malul Dunarii, unde este si Palatul lui Dinescu, locatia unde se desfasoara festivalul.
Locatia fiind aproape de bulgari, daca aveti roaming-ul activat si selectie automata a retelei, aveti grija ca sunt toate sansele sa va treziti conectati prin alta retea.

Craiova - Cetate

La rafting pe Jiu

La initiativa unui coleg, s-au adunat cativa oameni dornici de un pic de adrenalina, si i-au contactat pe cei de la Outdoor Experience, una din firmele care organizeaza ture de rafting pe Jiu.
Costul este de 45 Eur de persoana, si in acesti bani ti se ofera tura de rafting, echipamentul (costum de neopren, incaltaminte de neopren, vesta de salvare, casca si vasla) si instructajul.

Eu m-am lasat greu convinsa. Initial am zis NU, manata fiind de teama mea de apa, dar la final, cu inima stransa m-am hotarat sa incerc sa-mi inving teama, si nu-mi pare rau.

Am plecat din Craiova pe la 8 de dimineata, si am mers cam 150 de km, punctul de intalnire fiind stabilit undeva mai sus de Manastirea Lainici. Conform cu site-ul celor care organizeaza, traseul ar fi trebuit sa inceapa de la manastire in jos, spre Bumbesti Jiu, insa, cum Jiul a tot secat cu fiecare an, au mutat traseul mai sus de Lainici, unde apa e ceva mai buna pentru "dat cu barca".
La locul de intalnire ne asteptau instructorii si inca un grup de 8 persoane, dintre care si cativa mai mititei. Dupa ce ne-am costumat, cu chiu cu vai, ca nu e chiar usor sa imbraci un costum care trebuie sa stea fix pe tine, masinile participantilor si masina organizatoare au plecat la punctul de sosire, unde au ramas masinile participantilor, iar soferii au fost adusi inapoi cu masina organizatoare, care apoi a mers in paralel cu noi. Am nimerit o zi calduroasa, iar cat am asteptat pana sa se intoarca soferii, costumele de neopren o faceau sa para si mai calduroasa.

A urmat instructajul, in care ni s-a spus cum trebuie sa stam in barca, cum trebuie sa tinem vasla si cum trebuie sa vaslim, ce facem in caz ca ne ciocnim de o stanca, ce facem in caz ca alunecam din barca sau in caz ca se rastoarna barca, si foarte important, ca nu trebuie sa ne panicam, pentru ca vesta de salvare ne va tine la suprafata daca luam contact cu apa, si chiar daca nu stim sa inotam, trebuie doar sa stam pe spate pe apa si vom fi "recuperati" fara probleme.
Dupa ce ne-am asezat in functie de cat eram de mari, caci cei mai mici stau in fata, iar cei mai mari si instructorul in spate, cu inima cat un purice, am plecat incetunel spre apele involburate. Involburate mi s-au parut mie la primul curent mai puternic, dar cand am vazut ca barca pluteste chiar mai bine in acele zone, si ca nu te arunca in apa la primul hop, si ca senzatia e chiar placuta, parca mi-a mai venit inima la loc.
Bineinteles ca instructorul ne spunea mereu cum sa vaslim, cand in fata, cand in spate, cand mai tare, iar noi ca niste elevi constiinciosi, incercam din rasputeri sa fim ascultatori si sa nu ne ciocnim vaslele unii cu altii. Bine, partea din urma nu prea ne reusea, dar macar noi ne dadeam silinta.

Curand am facut si un mic popas sa ne mai odihnim bratele, neinvatate cu trasul la vasla, ca la birou nu ne exersam decat degetele, asa ca era o pauza chiar necesara. Am admirat locul, mai peste tot plin de gunoaie, ca asa sunt apele din Romania, si ne-am bagat in apa. Si aici mi-am testat vesta. Cum nu ma conving pana nu vad, am intrat usor in apa din ce in ce mai mare, si cand am vazut ca ma pun pe apa si plutesc fara sa fac nici un efort, si ca orice as incerca vesta ma tine mereu la suprafata, mi-a trecut si ultima urma de teama.

Am plecat din nou la drum, sau la apa mai bine zis, si am vaslit si am vaslit, cand mai tare, cand mai incet, dupa cum era curentul, pentru ca mereu trebuie sa fii mai rapid ca apa, ca sa poti carmi pe unde sa "mergi". Ne-am lovit si de stanci, dar cu o barca gonflabila, impactul e destul de usor si tot ce trebuie sa stii este sa te inclini inspre stanca si nu invers, pentru ca altfel s-ar rasturna barca.

Si a urmat al doilea popas. De data asta, am fost dusi la o mica cascada a unui paraias ce curgea in apropiere de mal. Firicelul acela de apa, chiar era o senzatie, asa cum se scurgea el pe ditamai stanca plina de muschi. Si dupa ce ne-am catarat sa bem putina apa si sa ne facem poze (care urmeaza sa fie trimise de organizatori), ne-am intors la barci. Si aici distractie, pentru ca instructorii au intors o barca si pusa asa cu burta in sus era numai buna de tobogan pentru aruncari in apa. Cum toata teama de apa o anihilasem mai devreme, acum eram la sarituri inainte, si vesta ma ridica de fiecare data la suprafata, fara gres, iar costumul de neopren, ma facea sa simt apa rece din rau, chiar putin calduta.

Am continuat apoi si cu ultima parte a traseului, in care am mai vaslit, am mai ferit ba o stanca, ba un copac, ne-am mai schimbat de pe o parte pe alta a barcii, am mai tipat yu-huuu la cate o cadere mai puternica a apei, ne-am mai stropit cu cei din barca cealalta, dar la final am ajuns teferi si incantati la punctul de sosire, unde masinile ne asteptau cuminti, infierbantate de atata stat in soare. Traseul de cam 10 km, a durat cam 1h si jumatate, dar pentru niste incepatori ca noi, era exact ce aveam nevoie.
Am facut ultimul set de poze, le-am multumit instructorilor, ne-am schimbat de neoprene, si am plecat spre casele noastre bucurosi de senzatiile pe care le traisem.

Pozele doveditoare au fost facute tot de organizatori, cu o camera water-proof, si le astept sa vina pentru a posta si aici cateva. Pana atunci, ma puteti crede pe cuvant ca a fost super si a meritat :)

Later update: 
Au venit si pozele de la locul faptei :)

Fighting water	Fighting the rocks
Down the river	Yuhuuu!!
Spider woman	Floating
The team

Ce mai fac vecinii in fata blocului

Banuiesc ca toti avem vecini care mai de care.

Ai mei s-au apucat de bisnita cu masini. Le aduc de nu se stie unde, le bibilesc in fata blocului, si le vand mai departe. S-au dotat cu pistol cu presiune, aspirator, carpe de tot felul si chiar si o masinarie pentru polish. Asa ca intr-o zi normala, se spala si se poliseaza masini chiar la scara.

Scaun ergonomic pentru birou

Dupa cum spuneam despre mine la About, munca mea e sa "softez", ceea ce implica stat 8 ore pe zi pe scaun. Dupa cum se stie, statul pe scaun este o activitate care in timp poate avea urmari asupra coloanei vertebrale si nu numai, asa ca se impun masuri de prevenire.
Sefii firmei la care lucrez sunt foarte constienti de acest aspect si ne-au dotat cu niste super scaune, asa ca momentan utilizez un scaun Herman Miller model Mirra. Sunt foarte multumita de acest scaun. Design, reglaje, materiale, finisaje, absolut toate sunt de calitate.
Cu toate astea, un singur aspect nu il acopera acest model de scaun: suport pentru gat, iar in cazul meu, chiar am nevoie de asa ceva. Asa ca am dat o raita pe net, investigand ce alte modele de scaune ofera aceleasi conditii, si au in plus acest suport foarte necesar. Si asa am descoperit scaunele produse de firma Ergohuman.
Din ce am inteles din toate review-urile pe care le-am citit si vazut, scaunele sunt similare, insa cred ca Ergohuman este ceva mai slab la calitate fata de Herman Miller, de unde si pretul ceva mai mic la Ergohuman, dar ofera avantajul suportului pentru gat.






Si dupa toate review-urile studiate, inca ma intreb: merita sa dau un Herman Miller pe un Ergohuman? Are cineva vreo solutie sau parere cu privire la aceasta dilema?

De voie buna

De curand mi-am readus aminte de Vlad Musatescu.
Pentru cei care nu recunosc acest nume, pot sa va spun ca este unul dintre cei mai mari scriitori romani, parerea mea. Poate spun asta si prin prisma faptului ca, de fiecare data cand i-am citit operele, mi-a adus zambetul pe buze, si nu de putine ori m-a facut sa rad in hohote.

Este o lectura usoara, plina de umor si de aventuri. Autorul, care este si personaj in cartile sale este un mare detectiv numit Conan Doi, pe care nepoteii lui, ostrogotii, il apostrofeaza intr-una din zile:
"Domnule, marii detectivi dorm cu ochii deschisi, vad tot, aud tot si sar imediat din pat, la primul semnal de alarma. Sherlock Holmes, personajul creat de Conan Doyle, caruia i-ai luat si numele, schimban-du-l un pic, zicand ca, astfel, ii aduci un omagiu, pai bine, domnule Conan Doi, Sherlock Holmes n-a inchis niciodata ochii in timpul pregatirii unei actiuni de anvergura, asa cum ar trebui sa fie marea noastra expeditie in Delta!"

Printre romanele cele mai cunoscute se numara:"De-a v-ați ascunselea", "De-a puia gaia", "De-a baba oarba", "De-a bîza", "Contratimp" , "Unchiul Andi Detectivul și nepoții săi ostrogotii",  "Aventuri aproximative" si ... lista continua

Nu stiu cator persoane acest autor le-a marcat cumva existenta, insa stiu ca pentru mine, a fost o raza de soare ori de cate ori am avut nevoie.


Si mai jos, un mic fragment rupt din operele sale:
"De ce nu-ti tratezi oasele gatului? Le-ai auzit cum paraie si troznesc, de parca ai avea surcele in coloana vertebrata?... Dupa mine, care-s si eu suferind de discotecopatie, n-ar strica sa mergi la Baile Govora. Au aia, acolo, niste masori de groaza lumii. Piftie iti fac oasele, de nu mai simti nimic dupa aceea. Dar nici capul, nici ala nu se mai poate chema cap. Ci mai curand clopot intr-un ceaun, asa iti balangane mintea inauntru.."

Tuturor celor ce doresc o lectura usoara si placuta, le recomand cu caldura acest mare autor. Sigur nu vor da gres :)


 

La strand

Ce merge mai bine dupa o zi calduroasa de vara decat o baie la piscina?
Mi-am pus de cu dimineata cele trebuincioase intr-un mic bagaj de plaja, le-am aruncat in masina, si la final de program am plecat intins spre strand. Desi intentionasem initial sa merg la Beharca la Carul din Stele, s-a dovedit a nu fi o idee prea buna pentru ca dupa ora 6 dupa amiaza nu mai au soare la piscina. Asa ca am ajuns la strand la Isalnita.

Nu inteleg de ce strandurile se pregatesc de inchidere la ora 6. Soarele e numai bun la ora aia, apa la fel dupa o zi de stat in soare, si in plus, sunt multi ca mine care la 6 termina serviciul, deci.. nu prea pricep logica acestei afaceri.
Asa ca atunci cand am ajuns eu, doar am parcat si m-au si anuntat ca se pregatesc sa inchida. Noroc ca ma asteptau niste prietene, ca altfel nu prea ar fi vrut sa ma lase sa intru. Si n-am stat, decat vreo ora, in care m-am balacit un pic si m-am intins ca sarpele la soare.


Apa era curata, poate si pentru ca tocmai atunci umpleau bazinul. Se stie ca la Isalnita bazinul are 2m inaltime, dar pentru ca atunci il umpleau, apa era la dimensiunea ideala pentru mine, adica 1m jumate. Sezlongurile, si in special cele cu saltea mi s-au parut cam murdare. E drept ca nu te asezi direct pe ele, ci iti intinzi un prosop, dar tot as fi preferat sa le vad curate si nu pline de negreala pe alocuri. Lume, cat sa numeri pe degetele de la o mana, dar asta era tocmai bine ca aveam chef de liniste.
In rest, umbrelute, liniste, si apa nu prea mare, adica exact ce aveam nevoie pentru un pic de relaxare.