My MINI Days reloaded

In sfarsit a venit si momentul mult asteptatului eveniment MyMini Days. Pentru cei care nu stiu despre ce e vorba, adica nu i-am innebunit suficient cu subiectul, MyMini Days este intalnirea anuala a entuziastilor MINI.
Dupa participarea de anul trecut cand am cunoscut grupul si mi-a placut la nebunie, anul acesta abia asteptam evenimentul sa ne revedem si sa ne plimbam cu bestiutele. Daca anul trecut am batut Transfagarasanul, anul acesta a venit randul Transalpinei sa fie invadata de ochioasele astea mici si nebune.
Si s-o luam cu inceputul..
A inceput totul intr-o dimineata frumoasa de vineri, cand, am plecat intins spre Pitesti la dealer-ul MINI, adica MOTOR AG. Da, stiu, Ranca si Transalpina sunt in alta directie, doar ca la Pitesti am stabilit plecarea oficiala. Inainte de asta insa, aveam si alte treburi, pentru ca am pregatit cateva cadre din care, impreuna cu filmarile ulterioare, va rezulta un clip cu miniutzii :) Dar cam atat despre asta, ca sa ramana la stadiul de surpriza.
Dupa ce am filmat cadrele necesare, ne-am luat la revedere de la Motor AG si am plecat incolonati spre Ranca. Incolonati in una sau mai multe coloane, pana la Horezu unde ne-am strans cu totii si am invadat benzinaria OMV sa dam de mancare calutilor nervosi.

Am umplut cu jar rezervoarele, ca doar ne astepta o plimbare pe munte, si am plecat mai departe.
Curand, dupa dealuri si serpentine, s-a aratat si Ranca. Cabana Haiducilor ne-a gazduit pe toti cu mic cu mare, cu Mini de orice fel si culoare. Ce-i drept s-a cam impestritat parcarea inghesuita, unde ne cam calcam pe anvelope, dar usor usor am facut loc pentru toate bestiutele.

Revederea n-a fost cu lacrimi, dar cu siguranta toti ne-am bucurat sa ne vedem, dar si sa cunoastem oameni noi care erau pentru prima data la intalnire.
Dupa ce ne-am luat camerele in primire, ne-am adunat la masa unde ne-am tinut de povesti pana tarziu. Si totusi nu le-am lungit prea mult, caci a doua zi ne astepta o zi lunga.

N-am apucat sa ne odihnim prea mult, ca a si iesit soarele sa ne ureze buna dimineata. Nu l-am bagat in seama ceva vreme, nici pe el si nici portavocea care urla trezirea in toata cladirea, insa pe la pranz deja ne adunasem cu totii pregatiti sa o pornim la drum, adica la plimbare, echipati cu tricourile noastre special realizate pentru acest eveniment.
Si am plecat.... incolonati normal, sa dam de lucru calutilor de sub capota.

Si chiar nechezau de drag la fiecare curba si la fiecare panta. I-am auzit eu!
Normal ca ne-am mai si oprit, sa admiram privelistea si sa ne bucuram de aerul curat din varf de munte, si de ce nu, sa admiram ochioasele care stateau frumos aliniate ca la scoala, una in spatele celeilalte.

Si am mers asa pana la lacul Oasa, unde am facut un mic popas iar masinutele s-au racorit nitel. Racorit la propriu, ca am plecat de acolo cu ploaia in urma noastra.

Am manat inapoi spre cabana unde deja ne asteptau DJ-ii pregatiti sa ne faca sa ne "simtem bine". Si dupa masa "de pranz" adica asa cam pe la orele 7-8 seara, a venit si randul chefului, ca doar trebuia sa ajungem si la partea asta, nu?
Si ce sa zic? Distractie cat cuprinde, nebunii care mai de care, povesti de care nu se povesteste, dar una peste alta, ne-am simtit minunat. Poate ca unii mai mult ca altii, dar n-am plecat de-acolo pana nu s-a ivit soarele :)
Am mai dormit cateva ore, sa nu platim degeaba cazare pe 2 nopti, si-apoi ne-am adunat la micul dejun de ora 12. Normal ca nu puteam sa plecam fara poza de grup de la final, asa ca ne-am adunat cu totii la un ultim cadru de la revedere, unde am primit si cateva mici atentii din partea MINI Motor AG.

Si ca sa nu se vada lacrimile siroaie curgand pe fetele noastre la despartire, s-a pus potopul chiar cand am terminat cu toate si ne urcam in masini. Asa ca ramas bun ne-am luat din mers, si fiecare am plecat spre casele noastre cu multe amintiri frumoase, si convinsi ca ne vom revedea la anu'.

Multumesc pentru poze celor doi fotografi ai evenimentului, adica fotografi cu tidula, nu ca noi restul care ne-am dat cu parerea, Antonio Grosos si Mircea Banu. Cred ca se observa destul de usor care sunt pozele facute de ei, si urmeaza sa mai vina si altele :)

Later edit:

Si alte cateva poze adunate

Concert Linkin Park

Intr-o frumoasa zi de vara dar care se anunta cam ploioasa, asa ca de 6.06, Linkin Park au anuntat un concert in Budapest, pardon Bucharest.

Asa ca in ziua cu pricina, ne-am suit 5 oameni in masina si am dat talpa pana la Romexpo, unde aveau sa ne cante baietii.
Am ajuns cam pe cand se saturase lumea de ascultat Zdob si Zdub si cum avem bilete unii la Gazon zona A iar altii la Gazon zona B, ne-am impartit in 2 cete si am pornit spre intrare.

Dupa perchezitia corporala, si colectarea de umbrele, ale altora caci noi citisem stitile si aflasem ca nu avem voie cu ele inauntru chiar daca ne ploua cu galeata, am intrat topaind pe gazon la zona B.

Dupa ce am reusit sa ii gasim si pe ceilalti cu care trebuia sa ne intalnim, a terminat si Zdob si Zdub de cantat si am plecat impreuna cu un amic sa ne luam jetoane pentru ceva de baut, sa nu stam pe uscat cat ne concerta Linkin Park.

Cum sunt eu mai aiurita si nu ma uit in stanga si-n dreapta, am vazut niste case de jetoane si m-am dus glont la ele, neluand in seama ca am trecut pe langa un baiat din ala in uniforma albastra care deschisese un gard si lasa pe cativa sa treaca .. la jetoane am banuit eu, dar cred ca alta era ideea, din moment ce am ajuns sa cumpar jetoane de la zona A, cu toate ca erau jetoane si la zona B.
Ce pot sa zic, m-am dezmeticit destul de repede incat sa-mi dau seama ca n-ar fi trebuit sa ajungem acolo, dar din moment ce tot ajunsesem, ce rost avea sa ne intorcem? Asa ca am ramas prin zona, ca si cand ar fi fost perfect normal sa fim acolo.

In scurt timp au venit pe scena si mult asteptatii Linkin Park. Si au inceput in forta cu cateva melodii de pe albumul lor de debut. Asta m-a bucurat foarte tare, pentru ca ma asteptam sa cante numai piese noi, de pe albumul Living Things pe care urmeaza sa il lanseze luna aceasta.
Ceilalti pe care ii lasasem in zona B, n-au reusit sa ajunga si ei la jetoanele de la zona A, asa ca amicul care venise cu mine s-a intors la ei, iar eu am preferat sa raman sa vad concertul cat mai de aproape. Dand din coate, ca doar sunt olteanca cu coate ascutite, usor usor, m-am strecurat pana la gard, unde lumea era in extaz. Sareau intr-una la fiecare melodie, cantau toate versurile, ce sa mai, traiau muzica pe deplin.
Vedeam scena destul de bine din locul in care ma aflam, in fata mea nu erau decat cei cativa din zona Golden Ring. Chiar si jandarmul care se pusese in fata mea la un moment dat s-a dat la o parte cand i-am explicat prin semne ca nu mai vad nimic de el.

Linkin Park s-au dat in spectacol pret de vreo 2 ore,  ca doar asta era scopul cu care venisera, dupa care si-au luat la revedere, au aruncat in public tot felul de maruntisuri drept suveniruri, dupa care au si plecat. De tot. Fara nici un bis. Fapt ce e fost cam dezamagitor pentru cei 15000 de oameni care venisera sa-i vada, dar.. asta e, poate data viitoare.

In concluzie, concertul a meritat toti banii. Mai ales ca am platit cat pentru zona B, dar am stat la zona A.

Mai multe poze si mai bine realizate, probabil cu camere foto profesionale, nu cu un amarat de telefon ca in cazul meu, se pot gasi aici

Multumim Linkin Park pentru show si va mai asteptam!

Al treilea an de curatenie

Uite ca s-a facut si curatenia de primavara!
Anul asta Let's Do It Romania s-a organizat in primavara, nu toamna asa cum a fost pana acum.
Desi credeam ca nu o sa pot participa, pentru ca trebuia sa particip la alte evenimente in ziua respectiva, planurile au fost schimbate si asa ca pe ultima suta de metri, am gasit o echipa dornica sa se implice si m-am lipit si eu :)

Am fost repartizati in zona Izvorul Rece, cam pe unde se termina centura Craiovei spre Isalnita si am avut ditamai "tarlaua" de curatit, asa ca am plecat de cu dimineata.
Ajunsi acolo, ne-am pus noi manusile, ne-am luat sacii si ne-am apucat de treaba.
Si nu numai noi, ca nu am fi facut fata. Am fost cam 3 echipe la fata locului.

Pret de cateva ore am adunat gunoaiele aruncate cu nerusinare direct pe camp, probabil mare parte din ele, de catre familia Rizea, asa cum ne-a informat un baietas ce a trecut in goana pe bicicleta. Gaseai cam orice pe acolo, de la haine si resturi de mancare, la moloz sau componente de motor, si cam orice mi-ar fi trecut prin minte.

Cand deja ne batuse soarele in cap destul, si cat aruncai cu privirea campul era mai curat, am incarcat sacii in camionul ce venise sa adune sacii gata pregatiti, sortati pe "reciclabile" si "nereciclabile"

Sunt convinsa ca si la anu' vor fi din nou gunoaie de adunat, poate si acolo, poate si in alte parti. De 3 ani de cand se organizeaza LDIR, mereu e de munca in ziua curateniei. Insa vad cum tot mai multa lume participa, si insist sa cred ca usor usor curatenia se va dovedi o necesitate pentru cat mai multi compatrioti.
Fie ca ceilalti pricep sau nu acest gest, fie ca invata sau nu ca e frumos sa fie curat in jur,  eu, din caposenie sau din prostie, o sa tot particip la astfel de actiuni. Macar stiu ca fac tot ce tine de mine. La final macar ma simt bine ca nu am stat cu mainile in san.

Astea fiind spuse, LDIR ne vedem si la anul :)

I 'inimioara' Ferrari !!!

Iarna asta, mi-am programat concediul pe la inceputul lui ianuarie, cu gandul de a merge la ski. Ne-am strans cativa si ne-am dus sa skiem in Dolomiti, pe undeva pe langa Madonna di Campiglio.
Mare mi-a fost bucuria cand am vazut locurile acelea asa incantatoare, si muntii plini de zapada, insa ce aveam sa aflu, m-a facut sa nu-mi incap in piele de bucurie.

Cum necum, fix in saptamana aia, nu numai noi ne-am hotarat sa mergem pe acolo, ci si echipele Ferrari si Ducati pentru o mica prezentare. Initial am crezut ca e o gluma, asa ceva nu se poate. Cum? Tocmai cand ma aflu acolo sa am parte de o asa minune?

De cand ma stiu, echipa mea favorita la Formula 1, a fost si ramane echipa Ferrari. Au mai schimbat ei pilotii, dar bestiile rosii raman favoritele mele. Parca au un 'je ne sais quoi' aparte, ceva ce mereu ma face sa-mi bata inimioara mai tare.

Dar sa mai povestesc ceva si despre eveniment, ca de mine am spus destul.

Dupa cum spuneam, au particapat la eveniment echipa Ferrari, cu 'VIP-urile' Felipe Massa si Fernando Alonso, si echipa Ducati avand ca 'protagonisti'  pe Nicky Hayden si Valentino Rossi.
Ador motoarele, dar..  monoposturile de formula 1, mi-au taiat rasuflarea. E drept ca nici nu mai vazusem live.

In primele seri, s-au prezentat echipele, o seara unii, o seara ceilalti. Au coborat pe skiuri cu facliile in maini, pe una din partiile amenajate in Madonna di Campiglio. Din pacate, am ratat sa-i vad cu ochii mei, caci am ajuns prea tarziu la fata locului, dar pot sa zic ca sunt multumita ca nu am ratat ce a urmat in serile de dupa.
Si uite ca, n-as fi crezut ca o sa am ocazia, dar s-a intamplat sa-i am la 20 de metri de mine pe cei doi piloti ai lui Ferrari, zgribuliti si inghetati de frig, si raspunzand la intrebarile publicului.

Massa (stanga) si Alonso (dreapta)

E drept ca n-am inteles mare lucru din ce-au spus, ca desi romana si italiana sunt limbi surori, pentru mine e mai mult ca o sora vitrega. Insa mi-a fost suficient ca i-am vazut, si am constat ca sunt si ei tot oameni, chiar daca intr-o cursa crezi ca sunt numai supermani pe circuit.

Si dupa toate prezentarile astea, trebuia sa faca ei ceva asa mai special. Si au facut.
Chestii d-astea banale .. o mica cursa acolo ... pe pationoar..
Lasand glumele deoparte chiar asta au facut in ultima seara. O cursa de karturi, si apoi o cursa cu fiat-uri 500, pe pationarul pe care in mod normal eu m-as fi dat cu patinele.

Si ca sa nu ziceti ca vand gogosi ieftine, am pus si niste poze mai jos

La kartuki a iesit invingator Valentino Rossi, insa cu masinutele, Felipe Massa a dat clasa la toti. Oricum, nu conta cine castiga, show-ul facea sa merite sa aclami pentru oricine era in fata.

Si ca de incheiere asa, au mai stat un pic si la poze, ca sa ne bucuram si noi ca ii prindem pe toti intr-un singur cadru.
Sincera sa fiu, si cu si fara poze, emotiile pe care le-am simtit, nu cred ca o sa le uit vreodata :)

Sonel la medic

A venit primavara. Asa ca dupa o lunga absenta in perioada de hibernare, a ursilor dar si a blogului meu, mi-am luat intr-un final penita electonica pentru a povesti din "peripetiile" din aceasta vreme geroasa.

Si pentru ca am lipsit atata vreme de pe aici, o sa si povestesc una din "justificari".

As fi vrut eu sa nu fie asa, dar Sonel al meu (aka laptopul meu Sony Vaio), a decis ca e momentul sa se imbolnaveasca de boala "DVD-ROM broken". Si cum ma mai amenintase ca-l prinde si guturaiul cu cele cateva BSOD (Blue Screen Of Death), am decis ca e cazul sa-l vada un "medic" (aka Sony Service). Nu de alta, dar dupa testele la care l-am supus il suspectam de cancer la hard-disk (adica niste bad-uri in termeni populari).

Pentru a fi despartirea mai usoara, am decis ca cel mai bun moment era sa-l trimit in perioada in care si eu eram in concediu. Motiv pentru care, cu doua zile inainte de a pleca in excursie, am rugat medicul sa faca toate formalitatile necesare pentru a-l primi pe Sonel si a avea grija de el pe perioada cat eu eram plecata.
Dar sa nu uit sa mentionez si ca mi-am folosit cumnatul personal pe post de om de legatura, asa ca multumiri lui @laVirgil.

Am plecat linistita in concediu, cu speranta ca atunci cand ma intorc, Sonel o sa fie la fel de receptiv la dorintele si comenzile mele, cum fusese odata.
Numai ca, la intoarcerea mea, am mai avut ceva de asteptat. Procedura de trimitere la medic e mai anevoiasa decat ma asteptasem si presupune 2-3 zile pana cand iti trimit o cutie speciala din Germania, apoi il impachetezi si astepti curierul care il va transporta in Germania, unde i se administreaza de fapt tratamentul care dureaza maxim 5 zile lucratoare. Mai adaugam la asta inca 2-3 zile pentru drumul inapoi, si uite asa socoteala finala da un rezultat de cam 15 zile.

Mare mi-a fost bucuria cand l-am primit frumos impachetat, si am citit fisa de externare in care ma informau de un transplat de unitate optica si altul de hard-disk. Insa mare mi-a fost dezamagirea cand am observat ca a luat ceva virusi noi din spital, pentru ca acum displayul imi juca feste. Cum miscam de el, cum nu-mi mai afisa nimic.

Asa ca, am sunat la medic, si pentru ca cei care raspund la telefoane nu sunt decat niste simple asistente, sau cum ar zice unii anagajati la call-center support, care n-au nici o treaba cu tratamentul administrat lui Sonel, le-am vorbit frumos si le-am explicat durerea mea. Le-am trimis si cateva poze, sa se convinga de adevarul ce-l graiam, si am reprogramat o intalnire la medic pentru administrarea unui nou tratament.
Dupa alte 2 saptamani de asteptari, Sonel a revenit acasa, de data asta pe fisa de externare scriind ca a suferit un transplant de display.

Bucurie maxima pe capul meu, .. pentru doar 5 minute, cand am constat stupefiata ca de data asta, Sonel nu mai vroia sa interactioneze cu mine.  Deloc. Isi aprindea ledul verde de "salut" apoi pleca in lumea lui si nu ma mai baga in seama.

Am tras aer adanc in piept si am sunat din nou la medic.

- Buna ziua, sunt X cu ce va putem ajuta?
- Spuneti-mi daca faceti glume proaste cu mine.
- Pai ce s-a intamplat?
- Tocmai mi-am primit laptopul din service si nu mai porneste. E a doua oara cand vine stricat din service.
- Pai stati putin, ce face mai exact?
- Ce nu intelegeti din expresia "nu mai porneste"? Ca sa stiu ce sa va traduc.
......
- Ne cerem scuze pentru neplacerile provocate.
- Si mie imi pare rau de dumneavoastra ca v-am prins la telefon. Stiu ca nu aveti nici o legatura cu reparatia in sine, dar trebuia sa imi vars si eu nervii pe cineva. Daca v-ati duce cu masina in service sa-i schimbati uleiul si n-ar mai porni, nu v-ati enerva?
- Va inteleg.
- Si ma veti intelege si daca voi lua legatura cu OPC-ul daca si data viitoare se va intampla la fel, nu?

Asa ca Sonel cel bolnavior, a plecat din nou la medic, si iar am asteptat cam 2 saptamani, pana cand a revenit inapoi acasa. Cu sufletul la gura, si un milion de emotii, am desfacut pachetul si am verificat starea lui Sonel. De data asta ii administrasera terapie de soc prin transplant de maduva, sau cum ii spun unii, placa de baza. And now he was back!!
In sfarsit Sonel era acasa cu adevarat !