luni, 22 august 2011

Karting pentru toti

Dupa experienta anterioara de la karting, printre colegii mei s-au gasit multi doritori sa experimenteze, asa ca firma ne-a facut o bucurie si ne-a adunat pe toti cei care am vrut si am putut, la o "sedinta" de karting. Si pe la orele 8 seara putin trecute, s-a dat si startul.

Cate 5 persoane o data, ca doar 5 karturi sunt disponibile, ne-am dat in ture de 10 minute. Ne-am "batut" in curbe, ne-am depasit pe alocuri, ba chiar am testat si rezistenta cauciucurilor de pe margine, cele care delimitau traseul. Cum ne-am obisnuit cat de cat cu karturile, cu totii am luat curbele cat mai in viteza si am experimentat depasirile pe interiorul curbei, iar la final de tura eram felicitati pentru maiestrie sau certati de personalul cu karturile pentru ciocnirile violente. 

Pe langa asta, scaunul rigid nu a fost prea prietenos cu noi, asa ca la viraje ne-am cam lovit cu spatele de spatarul dur, rezultand pe alocuri vanatai. Eu personal, la ultima tura am cerut o perna sa o pun la spate, si asa am aflat ca era disponibil un scaunel special din burete, pe forma scaunului, care a fost intr-adevar de mare ajutor.

Ce-am mai aflat de data asta, este ca intr-adevar conteaza sa ai si casca potrivita. Intr-unul din tururi am folosit o casca mai mare decat mi-ar fi trebuit, si imi tot cadea pe ochi, motiv pentru care trebuia sa o tot ridic. Pe langa casca insa, am primit si niste cagule rosii, care se presupune ca sunt spalate dupa fiecare utilizare, peste care se punea casca "frumos" mirositoare.

Volanul mi s-a parut un pic mai putin rigid, insa mainile inca ma dor chiar la 2 zile dupa eveniment, sau poate a fost numai impresia si de fapt a contat ca acum am stiut cum sa trag de el cu ambele maini ca sa pot lua virajele mai bine.
Am avut parte si de nocturna, si .. functioneaza. Traseul mi s-a parut suficient de luminat, incat sa vezi gesticularile celui din fata ta cand ii cioncesti kartul.
Azorel The Pilot, ca asa l-am botezat pe catelul de acolo, avea placerea diabolica de a alerga pe pista exact cand veneau karturile, insa a ratat orice impact frontal doar datorita maiestriei pilotilor :)


La plecare, dupa ce am tras de volanul kartului cu toata forta, volanul masinii mi se parea ca merge singur, iar pedala de acceleratie, parca cerea intr-una sa fie calcata :)



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu